Oamenii câştigă în jur de 6 kilograme în greutate în primii şapte ani de relaţie. Acest lucru se datorează faptului că după trei ani de convieţuire, membrii unui cuplu ajung într-o zonă de confort.
Un chestionar distribuit în rândul oamenilor care se află în relaţii stabile arată că aceştia se îngraşă cu cel puţin 500 de grame pe an şi înlocuiesc salatele cu cine pe bază de carne, combinate cu un pahar de vin, potrivit rezultatelor citate de DailyMail.
Peste jumătate dintre cele 1.000 de cupluri chestionate au recunoscut că au avut probleme cu creşterea în greutate după primii trei ani de relaţie, în perioada cunoscută drept „zonă de confort”, în timp ce doar 18% dintre participanţii la studiu au declarat că s-au îngrăşat în primele luni de relaţie.
În două treimi dintre cazuri, ambii parteneri au acumulat kilograme în plus, fapt explicat prin împrumutarea obiceiurilor proaste de la unul la altul. Totuşi, se pare că femeile au o mai mare influenţă în acest proces de creştere în greutate.
„Să te îndrăgosteşti este un lucru minunat, însă odată ce fiorii iubirii se sting şi se intră în zona de confort, rezultatele sunt de cele mai multe ori negative pentru ambii parteneri”, a explicat unul dintre realizatorii chestionarului.
Din cauza acestui fenomen care câştigă teren în rândul relaţiilor, tot mai multe cupluri aleg sa participe la programe de slăbit împreună, tocmai pentru a se influenţa unii pe alţii.
Sursa: Gândul
Vă recomandăm şi aceste articole: